Profita de fructele de sezon! Ce bunatati poti pregati din gutui

Gutuia (Cydonia oblonga) este fructul cel mai misterios al toamnei. Are o istorie indelungata si o raspandire geografica enorma - in toate zonele cu clima temperata. Gutuiul a castigat o legenda cu specificul fiecarei tari in care creste, dar si al poporului traitor acolo.

xx gem gutui shutterstock 63682846
Astfel, in Grecia antica, gutuia era un fruct ritualic:

miresele muscau din ea inainte de a intra in camera nuptiala pentru ca saruturile date mirelui sa fie dulci si parfumate, iar viitorii prunci ai familiei sa fie frumosi si puternici, precum minunata gutuie - poate cel mai rezistent fruct al toamnei.

In Roma antica se prepara un afrodiziac foarte cautat, din felii de gutuie, miere si praz maruntit, care se lasa la macerat la soare si se consuma cu masura si cu... speranta.

Desi este un fruct ce are consistenta dura, cu mic, cu mare, toti asteptam toamna ca sa mancam macar o gutuie.

In fiecare tara, gutuia face parte din "arsenalul" gospodinelor talentate: in Portugalia, denumirea fructului este mermelo, iar gemul de gutui preparat acolo se numeste MARMELADA.


Germanii prepara un vin de desert (Quittensaft) din suc de gutui, sirop de zahar si scortisoara, iar in zona Balcanilor se prepara din gutui un rachiu de casa foarte aromat si tare.

Romancele sunt foarte inventive in prepararea gutuilor. Iata cum se face mancarica de gutui cu carne de pasare sau de manzat: se curata gutuile de cotoare, se taie felii, in lung, de aproximativ 2-3 cm grosime, apoi se prajesc in ulei la foc mediu.

Se scot usor cu o spumiera si se pun intr-o strecuratoare. in uleiul in care ati prajit feliile de gutuie puneti o lingura de faina sau de amidon, rumeniti usor si adaugati o cana de apa clocotita amestecand continuu pana se ingroasa.

Luati vasul de pe foc si adaugati doua-trei linguri de zahar mestecand continuu. in sosul legat asezati cu grija feliile de gutuie prajite, alternate cu felii subtiri de carne fiarta de pui sau manzat.


Puteti incerca si placinta rapida cu mere, gutui si nuci. Aveti nevoie de un pachet foi de placinta, 1,5 kg mere, ½ kg gutui (curatate de coaja si rase, apoi calite la foc mediu cu aproximativ 300 grame de zahar si doua lingurite de scortisoara), cca 100 grame unt topit, 250 grame nuci macinate.

Se alterneaza cate doua foi de placinta unse cu unt cu un strat subtire de nuci si cu un strat de fructe calite. Atat tava, cat si ultimul strat de foi se ung cu unt. Se coace la foc mediu circa 20 de minute.

Share/Bookmark

0 comments:

Post a Comment